Cu ea a început, practic, performanța în natația românească. La 13 ani, Carmen Bunaciu a venit singură de la Sibiu la București, un an mai târziu câștiga primul titlu la Balcaniada pentru seniori, pentru ca apogeul să vină odată cu titlurile de campioană mondială universitară și, mai ales, cu bronzul mondial de la Guayaquil, din 1982, prima medalie din istoria înotului românesc la un Campionat Mondial.
Colegii de generație, dar și antrenorii anilor ’70-’80, sunt de acord că, prin reușitele sale, Carmen Bunaciu a fost locomotiva care a tras după ea toată natația românească. Au venit apoi – sau o dată cu ea – Irinel Pănulescu, Anca Pătrășcoiu, Noemi Lung și Tamara Costache, toate autoare ale unor curse memorabile și titluri mondiale. Poate chiar ele au reprezentat modelul în urma căruia a apărut, mult mai târziu, Diana Mocanu!
Cea mai mică din căminul Dinamo
La 50 de ani, împliniți în septembrie trecut, Carmen a rămas la fel de modestă ca și pe vremea când era sportivă activă. Spune că „medalia cea mai de preț o reprezintă prieteniile legate de-a lungul anilor, nu neapărat performanțele din bazin, chiar dacă, până la urmă, numele meu este legat de titlurile cucerite”. Admite că i-a trebuit un curaj nebun ca să lase Sibiul natal pentru București, mai precis Dinamo, la doar 13 ani. „Trebuia să fac însă acest pas pentru progresul carierei mele. La Sibiu mă pregăteam într-un bazin de 20 de metri pe 8 metri și, indiferent cât entuziasm aveam, era clar că nu puteam trece peste o limită. Nu mi-a fost ușor la București, la început am stat în cămin, la Dinamo, la club, cu alte fete în cameră. Eu eram cea mai mică. Muncă multă, pentru că, pe lângă cele două antrenamente zilnice, mai era și școala, de unde nu puteam lipsi”. În 4 ani a crescut 19 centimetri în înălțime, ajungând la 1,91 metri! „Talia e importantă în natație, dar fără muncă, dedicație și fără talent n-ai cum să reușești”, spune fosta campioană, acum antrenoare de copii și având grad de colonel în rezervă în Ministerul de Interne, după o viață petrecută ca sportivă și ca tehnician la Dinamo.
„Și atunci ploua prin tavanul bazinului, dar sportul era sprijinit”
Legat de diferența de valoare dintre înotătorii de acum 25-30 de ani și cei de acum, Carmen e de părere că „nici aria de selecție nu mai este aceeași. Sunt încă foarte mulți copii care vin la înot, dar problemele apar când cresc, pentru că marea majoritate se pierd pe drum. Sunt foarte multe tentații, ceea ce, pe vremea mea, nu era cazul. Atunci, sportul chiar îți oferea un viitor mai bun, astăzi la acest viitor mai bun se poate ajunge în mai multe moduri”.
Legat de condiții, fosta sportivă dezvăluie că „și atunci mai erau bazine prin al căror tavan ploua sau bazine unde erau probleme cu aerisirea, dar exista mai multă pasiune din partea sportivilor și mai mult ajutor și interes din partea conducerii sportului. Stăteam câte două luni iarna la Sinaia, în cantonament, pe banii federației. Credeți că astăzi se mai poate așa ceva? Să fim serioși! A, astăzi premiile sunt cu siguranță mai mari decât pe vremea noastră. Noi luam câteva mii de lei pentru un titlu mondial, acum se iau câteva zeci de mii de euro. Dacă îi iei! De exemplu, știu sportivi de la Dinamo cărora nici până acum clubul nu le-a dat banii pentru Beijing! Vorbim despre 2008, da!?”.
„Nu regret nici un moment că am concurat acum 30 de ani și nu în timpurile astea. Cu siguranță aș fi câștigat mult mai mulți bani, dar la fel de sigur este că n-ar mai fi fost acea atmosferă frumoasă pe care am trait-o cu colegii mei”, Carmen Bunaciu, prima medaliată mondială la natație din România
27,54 secunde este recordul național la 50 metri fluture stabilit de Carmen Bunaciu pe 27 martie 1986 la Arad, la campionatele naționale, record care rezistă și astăzi La 6:30 dimineața, în apă!
Carmen susține că efortul depus de un înotător este greu comparabil cu cel al altor sportivi implicați în alte discipline. „E teribil, imposibil de descris în cuvinte. Stăteam câte zece luni pe an în cantonament, unde făceam câte două ore și jumătate – trei de antrenament dimineața și tot atât după-amiaza! Bazin plus forță plus alergare. La 6 și jumătate dimineața eram în apă, micul dejun îl luam abia la 9, după antrenament. Fără munca asta titanică n-aveai însă cum să ajungi la performanțe”.
N-a vrut să fugă în SUA
Fosta campioană mondială universitară dezvăluie că, la începutul anilor 1980, a avut o ofertă de a concura pentru Universitatea Auburn, statul Alabama. „Eram la un concurs în Italia și m-a contactat Rowdy Gaines, un prieten din State cu care mă mai întâlnisem pe la concursuri. El înota deja pentru respectiva universitate și m-a întrebat dacă nu vreau să vin la ei. Mi-ar fi plăcut, de ce să zic nu, dar pentru asta ar fi trebuit să fug din România, pentru că legal nici nu se punea problema să fiu lăsată. Nu puteam pleca însă, tata lucra în MI, ai mei erau toți aici, nu cred că aș fi putut îndura dorul de ei”, explică Bunaciu.
Carmen Bunaciu ª născută pe 15 septembrie 1961, la Sibiu ª medalie de bronz la Mondialele din 1982, la 200 metri spate, prima din istoria natației românești la un Campionat Mondial ª cinci titluri de campioană mondială universitară, două la Ciudad de Mexico, în 1979, două la București în 1981 și unul la Kobe, în 1985, toate în probele de spate ª 3 medalii de bronz la Campionatele Europene, în 1977 – 200 metri spate, 1981 – 100 metri spate și 1983 – 100 metri spate ª 3 locuri patru în probele de spate la Jocurile Olimpice din 1980 și 1984 ª 70 de titluri de campioană națională ª peste 100 de recorduri naționale
Articol scris de Ioan Viorel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER